Al doilea român, consilier local în Italia

CandidatO veste foarte bună…avem un al doilea consilier local, confirmat la Verbania, în provincia Verbano-Cusio-Ossola, regiunea Piemonte. El se numeşte Adrian Chifu şi a obţinut cel mai bun rezultat de pe lista pe care a candidat, lista civică „Per Verbania”. Am vorbit cu el la telefon şi mi-a confirmat că a „prins” un loc de consilier. Ataşez articolul din Evenimentul Zilei care anunţa cel de-al doilea român care a câştigat în alegerile locale. Să fie într-un ceas bun!!!

113Adrian Chifu, fost preşedinte al PIN Neamţ, a candidat şi a obţinut funcţia de consilier local în Verbania, în nordul Italiei

După ce ieri se confirma în Italia prezenţa primului consilier român al alegerilor locale din 6-7 iunie, realizate simultan cu cele europene, astăzi s-a anunţat un al doilea român care a obţinut un mandat de consilier local. Românul s-a stabilit în Verbania, pe marginea lacului Maggiore, în urmă cu câţiva ani şi este asociat, cu unul dintre fraţii săi, la o firmă ce are ca obiect de activitate construcţiile şi import-export de mărfuri.

Adrian Chifu, în vîrstă de 38 de ani, din Piatra Neamţ, este consilier în legislativul oraşului Verbania, din nordul Italiei. Fostul preşedinte al Filialei Neamţ a Partidului Iniţiativa Naţională a candidat ca independent la alegerile pentru consiliul local.

„În Verbania s-a scris istorie în cuvinte româneşti”

„În Verbania s-a scris istorie în cuvinte româneşti. După 65 de ani de guvernare locală a stângii, dreapta obţine o victorie istorică. Comunitatea românească din Verbania, pentru prima dată, este privilegiată, având o voce puternică în consiliul local“, se arată într-un comunicat de pe blogul pietreanului.

Rezultatele alegerilor, din Lista Civică pentru Verbania, îi oferă lui Adrian Chifu victoria, cu cele mai multe voturi exprimate, 119, în rândul celor 40 de candidaţi independenţi la alegeri.

Fostul lider al PIN Neamţ este vicepreşedinte al Asociaţiei ANOLF din Verbania, care se ocupă cu integrarea străinilor din acest oraş. Proiectul cu care Chifu a încercat şi reuşit să obţină încrederea simpatizanţilor din orăşelul italian a fost intitulat „Multe culturi – Un singur oraş“ şi se referă la integrarea străinilor comunitari şi extracomunitari, schimb intercultural şi înfiinţarea unui birou pentru străini în Primăria Verbania.

Programul electoral a fost structurat pe 10 puncte, temele cu care s-a prezentat în faţa electorilor fiind integrarea socială şi culturală a emigranţilor, crearea unor centre interculturale pentru întîlniri, crearea de politici de integrare a străinilor, organizarea de cursuri de formare profesională şi de învăţare a limbii, asistenţă sanitară, integrarea şcolară a copiilor străini, sprijinirea refugiaţilor politici pentru obţinerea azilului, etc.

Românul susţinea înainte de scrutinul de pe 6 şi 7 iunie că nu concepe să piardă un post în legislativul localităţii italiene, motivaţia acestuia fiind numărul mare de conaţionali în zonă, aproximativ 1.200 de rezidenţi cu drept de vot.

Anunțuri

Despre Camelia Radiu

una romena in Italia
Acest articol a fost publicat în Chestii serioase și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Al doilea român, consilier local în Italia

  1. Asociatia romana-italiana HORA UNIRII zice:

    FELICITARI pentru Adrian Chifu si Duumnezeu sa il ajute in tot ceea ce el si-a propus sa faca atat pentru romanii din Verbania cat si pentru celelalte comunitati straine.S-a vazut ca romanii din Verbania au inteles ce inseamna cuvantul”uniune”si nu s-au lasat cuprinsi de invidie,ura si gelozie.Romanii trebuiesc sa inteleaga ca nimeni nu va venii sa le rezolve problemele iar atunci cand sunt alegeri trebuiesc sa sustina si sa sprijine persoana care se”inhama”la caruta comunitatii ..

  2. Eugen Vilcu zice:

    Felicitari domnului Chifu!
    Nu ma abtin insa a constata ca a acumulat 119 voturi,asta intr-o localitate cu aproape 31.000 locuitori dintre care (!) circa 1.200 romani rezidenti cu drept de vot.Presupunand ca ar fi fost votat doar de acestia,procentul ar fi de 9,92 la suta,FOARTE SCAZUT!
    Problema noastra,dupa parerea mea,este legata de indiferenta fata de procesul electiv.Se merge pe ideea gresita „Doar n-o sa schimbi tu lumea!”.Schimbarea acestei mentalitati poate ar trebui sa devina o prioritate pentru toti,mediu asociativ,personalitati ale diasporei,jurnalisti si partide politice.
    Domnul Giovanni avanseaza intr-un recent comentariu teoria unei „voci unice”….Eu personal nu cred ca alternativa ar fi viabila: cum ar putea o singura forta politica sa exprime vointa alegatorilor sai care sunt si de dreapta si de stanga si radicali si nationalisti???Si,in alta ordine de idei,astfel s-ar crea o „fundatura”,o cale fara alternative…partidul unic,pana la urma…

  3. Interesele comunitatii, nu sunt numai pe plan local, dar mai ales pe plan national, atat in Italia, cat si in Romania. Bineinteles ca nu se poate pretinde ca toti sa aiba aceiasi orientare politica, dar ca sa se gaseasca o platforma comuna acceptata de TOTI, este FATIBIL. Si la urma urmelor in Romania avem o guvernare de stanga-dreapta, ca si in Germania. Deci sa nu „batem moneda” pe diferentele ideologice, pentru ca nu mai exista! Ca sa nu spun ca INTERESUL NATIONAL este mai presus de ORICE ALT INTERES. Avem exemplul UDMR, care este votat de TOTI maghiarii din Romania, reusind astfel sa aiba mai multe voturi decat Vadim si compania, deci mai multa FORTA! In exemplul de mai sus, imaginati-va 1200 de voturi pentru, nu 119!!!

  4. CORECTARE zice:

    cred ca n-ati inteles bine, in verbania sunt rezidenti 416 romani dintre care mojori 345(deci cu drept de vot).
    iar in judetul verbania sunt circa 1200 romani rezidenti .
    oricum felicitari pentru reusita domnului CHIFU.

    SPOR LA MUNCA……

  5. Mai este un consilier ales de care nimeni nu vorbeşte:la Piscina o mică localitate de lângă Torino o româncă a devenit consilier cu cel mai mare număr de voturi .Românca noastră este căsătorită cu un italian ,este de 12 ani în Italia şi este de meserie asistent medical.

  6. Andi Radiu zice:

    Costele, pai da-mi frate un link, un nr de telefon, o sursa , o modalitate sa ajung sa vorbesc cu ea…si scriem imediat…sa stie lumea!

  7. http://adevarul.it/stiri/actualitate/consilier-roman-votat-pensionari Andi au fost mai iuţi de picior 🙂 Eu ştiam ceva generic de tipul „o româncă de-a voastră…” a devenit consilier din surse „alternative” (un cunoscut de origine albaneză mi-a adus ştirea)şi se pare că a ieşit chiar un articol în La Stampa pe care nu l-am văzut.

  8. Andi Radiu zice:

    multumesc Costel…avem articolul de dimineata facut…ne-am miscat si noi repede dar din pacate Gazeta apare saptamanal iar EVZ o pune luni…oricum e o veste buna…las-o in colo de intaietate…inforormatia conteaza…merci oricum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s