Şi câte ar mai fi de comentat…

sala_de_sedinte_1Aproape lunar sunt martor al înfiinţării de noi asociaţii româneşti în Italia. E foarte frumos, asta înseamnă că românii din Italia sunt avizi de cultură…spun asta, pentru că aproape toate formaţiunile româneşti din peninsulă, cu mici excepţii, se declară „culturale”…ceea ce m-a frapat este faptul că este foarte uşor să le delimitezi în două mari categorii: prima, cea formată din asociaţiile care se înfiinţează cu mare „tam-tam”, cu invitaţi celebri, artişti, primari, politici mărunţi sau chiar parlamentari…iar cea de-a doua, din care fac parte asociaţiile create din suflet şi bună intenţie, fără anunţuri în presă sau la TV, pe bloguri sau alte  spaţii virtuale. Diferenţele dintre cele două categorii sunt foarte clare.

Prima categorie, cea cu mare „tam-tam” e formată, în mare parte, din „recidivişti” ai scandalurilor asociaţionistice, cu bube groase şi conturi neînchise mai ales pe spaţiile virtuale, mereu în căutarea unei noi situaţii prin care s-o ia de la capăt…ăştia îşi etalează paranoia chiar din denumirea asociaţiei. Trec de la „români în… (regiunea sau provincia)” la „români în Italia”, apoi la „români în Europa”…mai lipseşte „români pe glob” sau simplu „Terra” (apropo, deja a apărut „Europa”). În toate cazurile dau declaraţii care mai de care mai pompoase, prin care-şi exprimă intenţiile megalomane de a înfiinţa filiale în toată Italia, Europa sau pe tot globul pământesc, neuitând să precizeze, cu un zâmbet în colţul gurii,  că vor accesa fonduri europene ( se bazează ei pe ceva…nu?)…evident că în următoarele luni nu se va mai auzi nimic despre ei, poate un comunicat anemic şi plin de greşeli, după alte zeci de comentarii apărute în presă, despre acelaşi subiect. Ce e foarte distractiv la această categorie e că liderii dau pe la ziare, tot felul de declaraţii care pot fi traduse ca bancuri…un ultim exemplu: un lider al unei asociaţii nou înfiinţate a motivat deschiderea sediului la Udine pentru că pe acolo cică intră majoritatea românilor…ca şi cum eu dacă intru pe la Udine cu maşina personală sau autocarul , mă voi opri pe la acea asociaţie să fiu primit cu sare şi pâine…sau că acolo se vor opri românii să culeagă informaţii despre legislaţia italiană, aşa devenind, cică, mai puternici. (citiţi articolul în numărul de săptămâna aceasta al Gazetei Româneşti)…n-am înţeles cum vor proceda cei care intră în Italia cu avionul :)))

Cea de-a doua categorie este reprezentată de asociaţiile despre care auzi nu la înfiinţare, ci după multe acţiuni merituoase, făcute în tăcere…care nu au chemat presa, vipurile şi politicii. Doar în ultima lună am cunoscut două asociaţii de acest fel care au ajutat o bătrână necăjită să se întoarcă în România, pe o fetiţă foarte talentată la matematică care va participa la olimpiada internaţională de la Milano sau o altă asociaţie, fără o denumire galactică (doar „Orhideea”), care a dus la L’Aquila insemnate ajutoare pentru sinistraţii români…totul făcut în tăcere, fărăăă… accesarea fondurilor europene!

…şi câââââte ar mai fi de comentat!

Reclame

Despre Camelia Radiu

una romena in Italia
Acest articol a fost publicat în Doamne ferește și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Şi câte ar mai fi de comentat…

  1. costel zice:

    Ce ştitţi voi?Interesul poartă fesul!Eu am auzit de o asociaţie din Roma care de la înfiinţare până la campania electorală din noiembrie trecut nu a mişcat un deget:vine campania electorală neoşul de român o pune de-o sărbătoare câmpenească cu cozonaci şi caltaboşi.Un altul ,de aceaşi culoare apolitică 🙂 (a se citi traseism) o pune de o serbare românească în centru la Torino ,un altul la Milano,un altul la …În Italia a fost un cutremur unde câţiva conaţionali au avut de suferit ,alţii şi-au pierdut viaţa ,din păcate statul român nu a fost prezent aşa cum se cuvine,cum nu au fost prezenţi aleşii diasporei ,cum dealtfel nu au fost prezenţi neoşii organizatori de „sărbători româneşti-câmpeneşti”…Spuneţi voi, sunt parale? Sunt ,dar se rotesc în aceleaşi cercuri de interese politico-financiare obscure şi la limita clandestinităţii.Înainte de nenoricirea cutremurului neaoşii descălecători de neam au mai făcut un circ european prin Spania ….unde bravii noştri de nimic reprezentant în realiatate şi-au dat cu părerea despre binele comun ,mersul Europei ŞAMD.,s-au pozat au dat interviuri ,au cinat cu telectualii şi reprezentanţii boborului ….acum când trebuiau să intervină …nu-s parale!Eu zic să-i votăm la viitoarele alegeri,să-i facem deputaţi şi senatori ,europarlamentari ,sefi şi preşedinţi de filiale 🙂 căci dumnealor au cheia succesului românismului în lume.Îmi vine în minte nenorocirea de la Madrid ,modul cum au reacţionat spaniolii şi statul român în acel moment, un exemplu de solidaritate .Din păcate astăzi noul FSN confirmat prin voinţa populară în noiembrie trecut nu are parale ,fostul cabinet Tăriceanu în schimb a avut 8 mil. să ne dreagă imaginea (?????) în străinătate 🙂 …Chestii care din păcate ne lasă indiferenţi.

  2. sus...tinatoru zice:

    http://www.academiaionescu.com/it/

    Uite aici una(alta) din „asociatiile” nou nascute,din categoria „silentiosilor”….banuiesc,caci n-am auzit de vreo initiativa (inca).
    Din cite stiu eu,e infiintata de o ex „vice presedinta”,probabil nemultumita de functia „inferioara” pregatirii si meritelor si care a decis ca trebuie sa urce „in grad”,la exceptional,devenind astfel presedinta propriei asociatii,adica a ei insasi! Si ca sa-i ostoiasca orgoliul fierbinte,prietenii,i-au mai dat o fonctie si prin FARI,(varianta Farcas-presedinte cons federal.) Au numit-o astfel pe Valerica Tarca(presed acad Eugen ionescu)”responsabil Nat. pt relatia cu asociatiile Probabiil ca nu se iegzista nicio legatura intre cele 2oua chestii(asociatii),ci e doar o coincidenta. Persoanelor merituoase si cu o mare si intensa angajare sociala,trebuie sa li se recunoasca si aprecieze meritele! Ecuatia e simpla; Multe merite=titluri fara numar!
    Deschizind totusi Home page”Academiei Eugen Ionescu”,observ cu o oarecare surprindere citeva „inovatii”in materie de PR,recte ,Ca sa poti primi „news letere”,trebuie sa le dai tote datele anagrafice,ale tale cititorule. Acu’ ma gindeam eu asa,vorbind cu mine insumi,”S-a intilnit hotul cu prostul”!?
    Sirul inovatiilor,al ideilor „geniale”,continua cu „asigurarea mamaliga”. Domeniul asigurarilor nu e strain deloc „anturajului”,dar alegerea numelui ,denota din plin imaginatia,fantezia si bogatia ideilor,ideatoarei(lor).
    Altro che ” mamaliga”, Terci!
    In rest e bine,dar sa nu ajunga la urechile raposatului Ionescu,caci s-ar rasuci in mormint,sa auda si sa vada ce fac unii din numele lui!
    Umbla vorba printre deontologi,ca sotia marelui om de cultura,n-ar prea fi de acord cu folosirea numelui sotului sau!
    Deci „atentie la neatentie”!
    Ce zici e un subiect de Gazeta asta!?
    Chiar si fara foto…ar merge!

  3. Andi Radiu zice:

    @ Costel:…ca bine le mai zici!!!

    @ sus…tinatoru: da-mi amnunte pe mail sau mess si promit sa-l propun Gazetei ca articol in numarul viitor…pe bune!

  4. sus...tinatoru zice:

    „@ sus…tinatoru: da-mi amnunte pe mail sau mess si promit sa-l propun Gazetei ca articol in numarul viitor…pe bune!”

    Pai n-ar fi mai bine sa le iei lor un interviu!?
    Pe siteul „Academiei” ,vei gasi persoana de contact,presedinta respectiva. N-am observat sa existe un consiliu director,etc!.
    http://www.academiaionescu.com/it/contatto.php
    Confirmarea faptului ca aceeasi persoana face parte si din stafful FARI(varianta Farcas) o ai aici :
    http://www.faritalia.org/about1.html
    Mai jos ,ai un articol,in care se spune,ca fica(nu sotia…rectific) marelui Ionescu nu accepta ca piesele de teatru ale tatalui sau sa fie jucate in Romaneste.
    Evident ca in aceasta situatie,e de presupus ca n-ar fi prea incintata ,sa afle de folosirea numelui dramaturgului,de catre…fitecine(scarpină pubis),chiar daca scopul e „la fel de nobil”,ca si reprezentarea pieselor in limba Romana, chiar de catre teatrul Romanesc din tara sau de „aiurea”!

    http://blog.gardianul.ro/2009/04/02/eugen-ionescu-interzis-in-romania-de-fiica-sa/

    Singurele mele „perplexitati” erau legate:
    1- de alegerea neinspirata,nefericita(de kkt as spune pe romaneste),a numelui „asigurarii”……”Asigurarea mămăliga”.
    Cam citi neuroni sa ai,ca sa poti… poluţiona asa ceva!?
    Sau cum ar spune ‘talianu’; La madre degli imbecilli,e sempre incinta”.
    2- De obligativitatea cedarii unor date anagrafice”sensibile”,in schimbul unor …”news letter”.
    Repet intrebarea; S-a intilnit hotul cu papagalul sau cu militzianu’!?

  5. irina zice:

    Buh, ce plictiseala, baieti…

  6. Andi Radiu zice:

    🙂 🙂 :)…

  7. Lastarica zice:

    Inca o asociatie? Din articol reiese ca in Friuli sunt prea putine (mai ales active) drept pt care nu vad de unde atata rautate. Lasa-i putin timp noii asociatii si abia apoi treci la critici. Cat despre metaforele folosite de primarul din Udine pot spune doar ca nu le-ai inteles. N-ar fi prima data. Iar despre greseli pot spune doar atat: concediati-va echipa de corectura de la ziar si nu o mai frecati la rece cu incompetenta ca nu subiectii articolelor isi scriu articolele. Chestiune de logica. Dar ce rost are sa aduc in discutie logica cand deja roiesc fanii (sa-i sterg la nas si la gura ca da nasol sa stai cu muci si bale) in jurul … tau?
    In speranta ca acest comentariu va fi publicat imi permit sa-ti analizezi scriierile inainte de a le publica. Asta asa, ca un sfat gratuit venit din partea unui fost amic.

  8. Andi Radiu zice:

    Stimate fost amic, nu inteleg de ce nu-ti dezvalui adevaratul nume, iti permiti in schimb sa ma jignesti…ar fi trebuit sa nu-ti aprob comentariul…eu scriu si imi exprim parerile, bune sau proaste, logice sau ilogice dar toti cititorii stiu cine sunt, stiu unde ma pot gasi si injura…nu vad nicio rautate in postarea mea ci doar o ironie, fara cuvinte vulgare sau obscene…IPul tau imi indica ca locuiesti intre Padova si Pordenone…nu poate fi altcineva decat Dutu sau Dumitru Ilinca…Dutu nu mai reprezinta nimic pentru mine iar daca esti tu Dane te asigur ca eu inca te consider un amic…a mai intervenit jignindu-ma, un oarecare ionionelionescu de langa Udine pe care nu cred ca l-am cunoscut vreodata…in privinta noii asociatii, o spun cu mana pe inima ca ii doresc viata lunga si activitati nenumarate…e absolut gresita ideea ca as avea ceva cu cineva…e mult de spus…poate reusim sa vorbim la telefon si sa ma explic pe indelete.

  9. Lastarica zice:

    Bre, daca ti-as spune cine sunt n-ai mai aproba comentariul. Ca tipa corectitudinea-n tine. Nu sunt Dan, sunt celalalt. Si-ti multumesc pt gandurile bune despre asociatie, desi ai un mod ciudat de a o arata.

  10. Andi Radiu zice:

    Mihai, am citit ca esti purtatorul de cuvant al noii asociatii…iti doresc sincer o activitatea fructuoasa si plina de satisfactii…fara ironie sau rautate…iti voi aproba mereu comentariile daca nu vor avea acel ton atotstiut de rautate, plin de jigniri si injuraturi…discutiile penibile pe care le-am avut cu tine nu le-am purtat cu nimeni altcineva pana acum ceea ce imi da dreptul sa spun ca nu sunt un rautacios cronic…esti incontinuare binevenit pe blogul meu dar fara a ma jigni…si inca odata, cu multa sinceritate, mult succes!

  11. Emilia zice:

    Andy, am lipsit o buna perioada, am avut motivele mele destul de importante, dar am citit mereu postarile blogului tau si a forumului.
    Crede-ma sunt dezgustata de felul in care degenereaza raporturile intre romani, sunt obosita sa luptam sa demonstram ca suntem un popor educat iar in momentul in care convingem „‘talianii” se iveste ” ‘stiu care imbecil” sa dea cu „bata in balta” …Cu iertare…
    Fratilor! Nici macar in saptamana mare nu va trece prin cap sa „postiti” … adica sa va abtineti de la rautati? Bunica, Dzeu sa o odihneasca spunea „maica, nu e pacat ce bagi in gura e pacat ce scoti din gura”…
    Maine este Vinerea Mare, o zi importanta pentru credinta poporului roman, aproape ca as pune pariu pe faptul ca vom avea demonstratia ca pentru anumiti romani nu este asa…
    Va urez un Paste Fericit in pace, liniste sufleteasca si impliniri.

  12. Andi Radiu zice:

    ai dreptate Emilia…

  13. Dutu Mihai zice:

    Andi, daca ai dovezi prin care sa demonstrezi ca te-am jignit si implicit injurat te rog sa le publici. Dar, repet, nu cele in care replicam (sau in cazul asta, te rog sa publici si comentariile tale) . Caci si tonul folosit de tine este unul nedemn. Discutiile absurde dintre noi vor continua cata vreme ma vei acuza aiurea, fabuland. Eu am fost si sunt gata sa ofer explicatii, dar si sa primesc. Pe orice ton. Ti-am demonstrat asta. Acestea fiind spuse, inchei acest subiect si-ti multumesc inca odata pt urari.

  14. Andi Radiu zice:

    Mihai, eu imi cer scuze pentru situatiile in care te-ai simtit jignit…vreau sa-ti propun reluarea dialogului intre noi iar in momentul in care ne vom intalni fata in fata (caci te asigur ca va veni si momentul ala), vom discuta pe indelete de toate neintelegerile si motivele care au deteriorat raportul dintre noi.

  15. Dutu Mihai zice:

    OK. Te asigur că şi eu aştept acel moment.

  16. sus...tinatoru zice:

    Peace and lăv!?

  17. Andi Radiu zice:

    eu cred ca da!

  18. Dutu Mihai zice:

    Bre, love nu, dar peace da. 🙂

  19. Andi Radiu zice:

    🙂 🙂 :)corect…ca dupa aia cine stie ce mai barfeste lumea…ca pentru mine nimic nu mai reprezinta o surpriza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s