Am ajuns şi la prostituate…

Printr-un concurs de împrejurări (trebuia să scriu despre o româncă care şi-a deschis un bar-restaurant) am avut ocazia să discut astăzi cu două prostituate (nu vă gândiţi că m-am dus la nu ştiu ce escapadă…a fost o întâmplare). Le-am spus că sunt corespondent la două ziare româneşti, unul din Italia şi unul din România şi că povestea lor ar fi cu siguranţă un subiect care ar stârni curiozitatea multora. Nu am reuşit să obţin acordul lor pentru a le publica povestea sub nicio formă pentru simplul fapt că lumea (aici mă refer la familie, rude, cunoştinţe, prieteni) ştie că ele lucrează ca badante sau menajere în Italia, nicidecum prostituate  sau întreţinute cum spun ele. prostituate
Ambele sunt căsătorite, au copii în ţară iar soţii lor sunt şomeri în România. M-a şocat clasicul poveştii lor. Ambele îşi întreţin nişte soţi puturoşi şi alcoolişti. Şi tocmai de aceea nu regretă faptul că ele câştigă bani din a-şi vinde propriul corp. Reţeta e simplă: frecventează discotecile, “agaţă” tot ce pot şi după o săptămână reuşesc să pună deoparte 3-4-500 de euro, înafara cheltuielilor de gazdă, haine şi mâncare…şi-s mulţumite. Îmi povesteau că au avut propuneri de a pleca definitiv în Anglia sau alte ţări din Europa (ce-i drept fetele „arată de nu se poate”, mai ales că la prima vedere au un gust rafinat pentru a se îmbrăca sau machia) dar au refuzat pentru că, citez pe una dintre ele, “mi-ar complica viaţa şi mi-aş pierde fetiţa”.
Ambele au avut o viaţă exemplară în România, adică au terminat liceul, au început să lucreze, nu au frecventat medii ciudate şi s-au căsătorit din dragoste. Au încercat să fie soţii perfecte, nu şi-au înşelat soţii şi îşi făceau planuri casnice de viitor. S-au cunoscut în Italia, una dintre ele moldoveancă din Iaşi iar cealaltă din Braşov. Au lucrat ca badante iar în momentul când s-au cunoscut au simţit că se pot baza una pe cealaltă. În zilele de sâmbătă şi duminicile, când aveau liber, au început să iasă împreună, până când fiul unuia dintre patroni le-a dus în discotecă. Acolo au întâlnit o altă lume, plină de bani, de haine şi pantofi frumoşi , de droguri şi (decisiv!) de oameni cu bani. Lipsurile de acasă şi mitocănia soţilor (auzeau că nu lucrează şi că stau mai mult în crâşmă pe banii munciţi ca badante) le-au convins că a încerca o aventură plătită nu e păcatul capital. Au început să devină “femei întreţinute” la început, să câştige bani serioşi şi să-şi dea seama că cei cu care se culcau şi le plăteau nu sunt, citez: “mai porci ca majoritatea bărbaţilor”. Aşa a început aventura lor care durează de mai bine de doi ani dar care le-a făcut fericite (pe bune că mi s-au părut a fi două femei fericite!!!).
Două femei frumoase, îndeajuns de inteligente pentru a fi plăcute, care ştiu ce vor de la viaţă în următorii ani şi care mi-au dat o lecţie de viaţă. Foarte politicoase, manierate, îngrijite şi totodată deschise şi prietenoase. Eu încă mai sper să le pot convinge (sub acoperirea anonimatului desigur) să le scriu povestea pentru Gazeta Românească şi Evenimentul Zilei…pentru că sunt convins că din relatările lor apar multe aspecte, mai puţin sau deloc mediatizate, din comunitatea românească din Italia. Le-am întrebat şi despre politica românească, despre asociaţionism şi despre vot sau drepturi şi obligaţii. Totul păleşte în faţa unor astfel de destine…iar noi, mulţi dintre internauţi ne batem capul cu vedete româneşti din Italia de doi lei sau cu analfabeţi care au pretenţia că ştiu totul…

Reclame

Despre Camelia Radiu

una romena in Italia
Acest articol a fost publicat în Îndoieli. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Am ajuns şi la prostituate…

  1. Mi sà che mi srò ammalando,mi trovo sempre più d’accordo con te,chi dei 2 si deve preoccupare di più?

  2. Andi Radiu zice:

    Non dobbiamo preocuparci Giancarlo…anzi!

  3. daditza zice:

    dar te gandesti daca ii scrii povestea, anonima, pentru Evenimentul Zilei.. ce val de panic va trece peste toata Romania printre toti barbati betivi care au trimisi nevestele la ingrijit batrani..!

  4. Andi Radiu zice:

    nu…au fost categorice…nu vor sa apara pe nicaieri.

  5. Cred ca ar trebui sa dai o privire si la prostituati, Andi… se inmultesc din ce in ce mai mult iar uneori cad in plasa criminalilor. Cand am fost in vizita la Regina Coeli am cunoscut un tanar roman acuzat ca a ucis anul trecut un homosexual (foarte bogat ;-)) in Italia. A scris o scrisoare unui parlamentar si se jura ca nu a avut de-a face cu acea persoana… Daca ar fi nevinovat…inseamna ca adevaratul ucigas se lafaie in mostenirea omului… Oricum pe roman nu-l crede nimeni: nu are bani sa-si plateasca avocat „cu atribute”.

  6. provision zice:

    Din valea jiului se gasesc de astea pe acolo/?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s