Dihonia din comunitate

Dacă prin absurd în acest moment m-aş naşte a doua oară şi aş dori să analizez comunitatea românilor din Italia, cu siguranţă m-aş îngrozi. E un haos şi o dezorganizare ajunsă la limita raţionalului. Hai să mă explic…lăsând la o parte faptul că în viaţa social politică nu sunt implicaţi nici măcar 1% dintre românii din peninsulă, cei care au această opţiune sunt atât de dezbinaţi că putem fi înscrişi în cartea recordurilor…fără glumă!!!

(1)În weekend la Milano, câţiva români vor lua parte la forumul comunităţii, organizat de F.A.R.I., cu invitaţi nesperat de importanţi şi cu o organizare de zile mari, ca locaţie, fonduri şi teme de discuţie…(2)un alt grup, condus de ing. Die, preşedintele asociaţiei “Romeni in Padova”, va demonstra sâmbătă, în faţa ambasadei la Roma cerând „neşte chestii” aproape imposibil de obţinut în viitorul apropiat…(3) P.I.R, partidul românilor, merge pe „cazzi suoi” într-o campanie electorală cu candidaţi slab susţinuţi financiar şi logistic şi cu ecou alarmant de anemic în rândul comunităţii româneşti…(4)F.I.R.I.,  forumul intelectualilor, condus de profesorul Cicortaş începe sămbătă un turneu teatral, fără implicarea comunităţii…(5) preşedinta Ligii românilor, Emilia Stoica,  candidează la un loc în consiliul comunal fără nicio explicaţie din punct de vedere al formaţiunii pe care o conduce sau să anunţe ceva oficial…(6)Parlamentarii diasporei din zona noastră, Badea şi Brînză, nu se mai înţeleg între ei…(7)după deplasarea celor 11 fantastici la Bucureşti nu a existat absolut niciun raport deşi li s-a sugerat celor prezenţi să facă cunoscute discuţiile cu cei mai puternici oameni din stat…şi cu siguranţă lista ar putea fi completată.

…măi oameni buni, chiar a dat dihonia în comunitatea românească din Italia?…chiar există un interes atât de puternic pe care încă nu-l individualizăm şi care ne duce pe toţi „în ispită”?…nu reuşesc să înţeleg atitudinea prezentă…nimic din ce se încearcă să se construiască nu rezistă…nu reuşesc să înţeleg de unde atâta răutate, individualism şi invidie…pentru că aceste trei „calităţi” caracterizează, fără-ndoială, pe mulţi dintre românii din Italia.

Stereotipul italian

Aş putea să pariez că cei înscrişi în Lega Nord se împart în două categorii: fie prea bogaţi, care trăiesc în lumea lor şi nu intră deloc în contact cu viaţa normală, fie cei care din prrrrrostie şi ignoranţă au senzaţia că dacă activează într-un partid politic, în care au posibilitatea să-şi arate naţionalismul greşit înţeles, pot ieşi din conul de anonimat în care trăiesc ei şi tot neamul lor de la Romulus şi Remus încoace. Exemplul tipic al ultimei categorii e o duduie, taximetrist de profesie, care s-a trezit râzând ca proasta, la un bal cu lume bună. Nu aduc o noutate faptul că duduia la care mă refer e Raffaella Piccinni, o „oarecare” făcută vedetă peste noapte pentru propunerea aberantă de a se adăuga la garniturile metroului milanez, vagoane destinate exclusiv străinilor pe motiv că sunt murdari, put, fură şi vezi Doamne, nu mai poate dormi ea pe chestia asta. O imbecilă… şi o spun cu oarecare reţinere în detrimentul altor calificative. Am urmărit-o în video şi vă rog să mă credeţi că după ce am ascultat o sumedenie de aberaţii şi prrrrrostii, mi s-a făcut silă… ce să te mai miri?!… e imaginea multora dintre italienii educaţi cu televizorul, pentru care principiile libertăţii, varietăţii etnice şi culturale şi chiar ale democraţiei, nu sunt cunoscute sau sunt înţelese greşit… consumismul în schimb e ceea ce-i caracterizează iar printre lucrurile pe care le consumă cel mai mult e informaţia băgată artificial şi denaturat… ei sunt manipulaţii iar noi suntem victimele. (de remarcat de câte ori aminteşte despre „veline”…e cu siguranţă visul ei de fată bătrână) Urmăriţi video aici

Aseară, la dineul oferit cu ocazia deschiderii consulatului onorific de la Ancona, am avut plăcerea să cunosc o jurnalistă de la „Il resto del Carlino”… licenţiată în ştiinţele comunicării, master în ziaristică, volubilă şi deschisă la dialog…toate aceste calităţi însă nu o scot din stereotipul italian. În cele trei ore cât a dialogat cu noi (mai erau Elena Postelnicu de la Radio Romania şi Marius Frăţilă de la Agerpres), nu a avut alte “curiozităţi mioritice” decât cele legate despre Dracula, castelul Bran şi Ceauşescu…ba chiar era indignată despre situaţia copiilor din orfelinatele din România, despre care… auzise.  În încercarea de a-i „extrage” o mărturisire despre campania de presă antiromânească, s-a justificat spunând aceleaşi lucruri ca un om obişnuit: „vai, da’ eu nu-s rasistă”, „nici eu n-am fost deacord”,”absolut greşit”, etc pentru ca în final să recunoască faptul că ceea ce dictează „il caporedattore” reprezintă de fapt deontologia ziaristului italian.
…şi ce mă mai bucurasem când am descoperit-o lângă mine la masă!