Gust de rom

tigancaMi s-a acrit, ca şi multora dintre voi cred, ca italienii să confunde românii cu ţiganii…mă rog, romii. Cu gustul ăsta se pare însă că ne obişnuim cu toţii, de la vlădică şi până la opincă, de la ¨telectual până la fotbalist. În seara de revelion, mai penibil nu putea fi ţinând cont că puteai asculta peste tot doar muzică ţigănească de manele, de-ţi dă sângele pe nas de-atâta ritm, ziarele vorbesc numai de romii din taberele de la marginea marilor oraşe italiene, asociaţiile italiene îi îngroapă doar pe romi, compătimiţi pentru frigul de zilele astea sunt tot romii iar mai deunăzi Chivu a ales să protesteze împotriva rasismului, vestindu-se în lăutar…rom. La telenovele nu mă revolt că alea-s pentru ei. Nimeni nu mai pomeneşte despre români…ba da, când e vorba de dezinformare. În Il Giornale de azi, ziaristul italian a ţinut să precizeze că dintre puşcăriaşii străini aflaţi în Italia, ROMÂNII sunt în proporţie de 50%…deşi informaţia e greşită, îmi pun eu întrebarea câţi dintre românii aflaţi în puşcariile italiene sunt de etnie rom?…cred că răspunsul de 50% abia aici, la această întrebare, e valabil.

Lasă un Răspuns